Mădălin Călugăr de la Crișul Oradea, medaliat cu bronz la Cupa României la Box pentru cadeți

În perioada 25 iunie – 01 iulie, la Târgu Jiu s-a desfășurat Cupa României la Box pentru cadeți.  Clubul Sportiv Crișul a fost reprezentat de sportivul Călugăr Mădălin (antrenor Crăciunea Viorel) , care a învins în meciul cu Corbu Marius (CSM Iași) și Stavri Dimitrie (Rapid București) pierzând în semifinale cu adversarul său Alexandrescu David (Dinamo București), astfel Mădălin a cucerit locul III din cei 21 sportivi înscriși la categoria 40 kg.

“A fost o competiție grea, cu mulți sportivi pe fiecare categorie, dar consider că am făcut față. Sigur obiectivul nostru a fost să urcăm pe podium, ceea ce am și realizat. Mulțumim Conducerii Clubului Crișul, precum și domnului Corbuț Roman pentru implicarea și susținerea acordată!”, spune Crăciunea Viorel, antrenor C.S. Crișul Oradea.

Totodată , Oradea a mai fost reprezentat de către sportivul Benea Raul. Legitimat la Clubul Sportiv Benea Oradea, care la categoria de 57 kg , din cei 19 sportivi participanți pe categorie, a obținut locul III, cu 2 victorii și o înfrângere, fiind învins în semifinal de către câștigătorul categoriei, sportive legitimat la C.S. Dinamo București.

“Este un rezultat bun, care ne mulțumește. Boxul, din cadrul clubului Crișul se dezvoltă pe zi ce trece. Apar rezultatele tinerilor sportivi, implicați în activitatea de pregătire, iar antrenorii sunt dedicați în totalitate în ceea ce privește pregătirea lor. Cooptarea domnului antrenor Crăciunea la clubul Crișul, consider că a fost o decizie bună pe care am luat-o împreună cu colegii mei, iar rezultatele tot mai bune , încep să apară. Suntem foarte încrezători în sportivii secției de box, că vor cuceri cele mai înalte trepte ale podiumului, văzându-se deja ascensiunea în urma muncii lor. Îi felicit și pe această cale atât pe sportivi , cât și pe antrenori!” declara Pető Dalma Csilla, director C.S. Crișul Oradea.

Distribuie informația
Alte știri