Mai multe hoteluri din Băile Felix îşi suspendă activitatea până în 31 martie, ca măsură de prevenţie

Hotelurile din Băile Felix ce aparţin de S.C. Turism Felix S.A. nu vor mai primi oaspeţi începând de vineri, 13 martie, urmând să îşi suspende activitatea până în 31 martie, a declarat joi, managerul SCT Felix, Florian Serac.

„Aşteptăm în zilele următoare să ne plece vizitatorii, dar de mâine, vineri, suntem nevoiţi să ne suspendăm activitatea de gazde. Decât să se întâmple o nenorocire, adică să existe un caz, să fie hotelul aproape plin şi să-i blocăm pe toţi 14 zile în hotel, inclusiv personalul, mai bine închidem noi două săptămâni”, a declarat managerul SCT Felix, Florian Serac.

Potrivit acestuia, este vorba despre Hotelurile Lotus Therm, Internaţional, Termal şi Nufărul. De asemenea, se va închide, de sâmbătă, şi ştrandul Apollo. Cele două hoteluri în amenajare, Mureşul şi Poieniţa, sunt oricum închise fiind în lucru, urmând să fie deschise în prima decadă a lunii aprilie.

Distribuie informația
Alte știri