Mai multe imagini surprinse de fotoreporterii bihoreni apar pe simeze

Mai mulți fotoreporteri din presa scrisă bihoreană vor expune o serie de instantanee inedite în cadrul unei expoziții organizate de Galeria Euro Foto Art. Pe simeze vor fi 101 fotografii alb-negru și color.

Ele sunt realizate de 11 fotoreporteri ai cotidianelor Crișana, Jurnal bihorean, Bihari napló și săptămânalului Bihoreanul (site-ul ebihoreanul.ro). E vorba de Simona Albinaru, Teodor Biriș, Dan Birta, Camelia Bușu, Crina Dobocan, Alex Guiaș de la Jurnal bihorean, Pap István, Rencz Csaba și Szeghalmi Örs de la Bihari napló, Lorant Szilagyi — Bihoreanul și Remus Toderici — Crișana.

Imaginile surprind momente inedite din viața politică, religioasă, civică, culturală și sportivă bihoreană, din perioada ultimului an, conform Agerpres. Vernisajul va avea loc sâmbătă, 7 ianuarie, la Galeria ‘Euro Foto Art’, de la ora 11,00. Momentele muzicale vor fi oferite de flautistele Ariadna Mircescu și Georgiana Mircescu.

Distribuie informația
Alte știri