Mai multe persoane care au intrat cu mijloace motorizate in Parcul Natural Apuseni au fost amendate

Administrația Parcului Natural Apuseni, în colaborare cu Inspectoratele de Jandarmi Județean Alba, Bihor și Cluj, desfășoară acțiuni de informare/prevenire a persoanelor juridice/fizice privind accesul cu mijloace motorizate în afara drumurilor publice pe suprafața ariilor naturale protejate administrate.

Ca urmare a patrulelor din perioada 11-12.01.2020, în zonele Vârtop, respectiv Răchițele – Cascada Vălul Miresei au fost aplicate 6 sancțiuni, iar totalul amenzilor aplicate a fost de 5500 lei. Sancțiunile au fost aplicate persoanelor care nu au respectat restricțiile legale privind accesul cu mijloace motorizate în afara drumurilor publice pe suprafața ariilor naturale protejate, cu toate ca au fost informate in prealabil prin diferite mijloace cu privire la obligația respectării acestor restricții.

Dacă sunteți interesați de protejarea Parcului Natural Apuseni și a ariilor naturale protejate cu care se suprapune si sunteti martorii unor activitati desfășurate pe suprafața acestora care contravin normelor legale, apreciem si suntem recunoscatori oricarei persoane care ne poate oferi informatii relevante in timp util pentru stoparea sau prevenirea unor astfel de fapte. Aceste informatii pot fi oferite utilizand datele noastre de contact.

Administrația Parcului Natural Apuseni încurajează și sprijina turismul responsabil și dezvoltarea durabilă a comunităților locale.

Distribuie informația și pentru prietenii tăi:
Alte știri