Mai multe tipuri de concediu și zile libere pentru angajați

Foto: accentmedia.ro

Angajații din România își vor putea lua concedii pentru motive familiale, vor putea absenta de la muncă în cazuri de forță majoră, iar tații vor avea mai multe zile de concediu paternal, potrivit stirileprotv.ro.

Aceste modificări fac parte dintr-o Directivă europeană privind asigurarea echilibrului dintre viața profesională și cea privată. Actul va trebui transpus și în legislația din România.


Printre noutățile aduse de Directivă se numără și concediile pentru motive familiale. Directiva reglementează concediul de paternitate de cel puțin 10 zile lucrătoare, ce va fi acordat tatălui în jurul datei nașterii unui copil. În prezent, legislația din România conține astfel de reglementări, tatăl copilului nou-născut având dreptul la un concediu paternal plătit de 5 zile lucrătoare, respectiv 15 zile lucrătoare pentru deținătorii de atestat de absolvire a cursului de puericultură.


Deși termenul de transpunere a acestei Directive este 2 august 2022, este recomandabil ca angajatorii români să ia în considerare impactul pe care noile reglementări l-ar putea avea asupra activităților desfășurate.

Distribuie informația
Alte știri