Mai puțini bani colectați din impozite și taxe, la Oradea

Municipalitatea orădeană a anunţat că, la prima scadență de plată a impozitelor locale pe anul 2020, 30 iunie, datele înregistrate de Direcția Economică relevă o scădere cu 9% a încasărilor din impozite și taxe locale.

Scăderea de 9% reprezintă în sumă absolută 8,7 milioane de lei încasați mai puțin comparativ cu acceași perioadă a anului trecut.

Cele mai mari scăderi ale încasărilor se întregistrează la nivelul impozitelor datorate de companiile din Oradea. Din suma totală de 8,7 milioane de lei mai puțin încasată în 2020, companiile au achitat mai puțin cu 6,65 milioane lei față de acceași perioadă din anul 2019.

În ceea ce priveşte contribuabilii persoane fizice, sumele încasate sunt comparabile cu cele din anul anterior (+1% clădiri, -1% terenuri și +3% auto).

Potrivit datelor prezentate de Primăria Oradea, o reducere semnificativă de încasări s-a înregistrat și la categoriile de venituri din amenzi (-21%, adică -1,17 milioane lei) și autorizații/avize urbanism (-20%, adică 1,08 milioane de lei).

Distribuie informația
Alte știri