Maia Morgenstern, alături de actorii aflați în șomaj tehnic

Aflu cu tristețe și spaimă despre SITUAȚIA unora dintre colegii mei, actori angajați ai unor teatre din țară, instituții publice de cultură aflată în subordinea…. Au fost trimiși în șomaj tehnic. Evident, fiecare entitate publică (sau privată) își va prezenta motivele, își va susține punctul de vedere, îl va apăra cu argumente solide.
Vin sa pun in discuție aici o idee, un concept, ce se poate transforma în curent de opinie. Voi lăsa, acum, în afara discuției părerea că salariile actorilor sunt prea mari, opinie foarte periculoasă, vehiculată cu o inconștiență ce dovedește cel puțin ignoranță, dacă nu chiar rea voință.
Vă voi propune un exercițiu de imaginație. Nu, nu așa. Vă propun să vă gândiți la faptul că, în realitate, în această perioadă, artiștii, muzicienii, dansatorii, dar mai ales actorii au depus o activitate susținută. De multe ori depășind cu mult volumul de muncă depus în mod obișnuit. S-au (ne-am) văzut puși în fața unor situații neobișnuite, am devenit peste noapte nu doar ACTORI, ci și regizori, operatori, maeștri de sunet și lumină, coregrafi, scenariști, editori, traducători…
Uneori am făcut lucruri mai bune, alteori… discutabile. În orice caz perfectibile. Dar, cu siguranță, nu ne-am întrerupt nici o clipă activitatea profesională. Indiferent de opiniile personale, de păreri, am respectat recomandările, legile, prevederile.
Mai mult chiar, am răspuns cu promptitudine solicitărilor de face parte, de a juca până la urmă, benevol desigur, în diverse clipuri, filme, platforme media, campanii de informare etc. Este tot munca și notorietatea noastră. Am răspuns prezent, cu toată priceperea și energia.
N-am crezut să ajung în nevoia de-a atrage atenția asupra unor asemenea lucruri: în opinia mea, ele fac parte din deontologia profesională. Acesta este, cred eu, unul din scopurile teatrului, ale artei în general: a fi oglindă și sprijin societății. Pe lângă rolul educațional.
Ei bine, mi se pare aberant, acum, după ce am contribuit activ, în felul nostru – discutabil, ce-i drept – la mersul spre normalitate, spre bine, transmițând mesaje de speranță și încurajare, mi se pare aberant, năucitor, că tocmai breasla noastră a actorilor, a teatrelor, să fie lovită.
E nedrept.
Sunt alături de colegii mei aflați în șomaj tehnic. Îi susțin.
Și vă propun să părăsim pentru totdeauna acest obicei nesănătos: nevoia de-a ne justifica, de-a ne cere, oarecum, scuze pentru faptul că existăm.









Alte știri