Mani Neumann, ”Violonistul Diavolului”, începe un turneu în România cu Trio Farfarello. Oradea e prima oprire

Mani Neumann, supranumit şi Der Teufelsgeiger (”Violonistul Diavolului”), pornește cu formația Trio Farfarello într-un turneu în 13 orașe din România, în perioada 16 februarie – 6 martie.  Lui Mani Neumann i se spune ”Violonistul Diavolului”, pentru că stilul interpretării sale este spectaculos, este unic. 

Prin muzica lor, ”farfarello” creează un sunet arhaic, brut, eliberat de clişee, fiind o combinaţie de folclor est–european şi influenţe contemporane: muzică tradiţională, jazz, rock şi muzică clasică.

Mani Neumann (vioară, blockflöte) şi Ulli Brand (chitară), membrii fondatori ai trupei Farfarello, au reuşit ca în 40 de ani de activitate să obţină recunoaştere europeană şi internaţională.

Din 1982 şi până acum, Farfarello a lansat 18 albume, 4 dvd-uri şi a participat la peste 3.500 de concerte în toată lumea. Iar, în 16 februarie, el pleacă în turneu cu Trio Farfarello, prima oprire fiind la Oradea, urmată de Arad, Cluj, Timișoara, Reșița, Petroșani, Sibiu, Brașov, Sighișoara, Târgoviște, Ploiești, Buzău și București.

Noul album al formației Trio Farfarello se numește ”Kronung” și a fost compus și înregistrat într-o perioadă extrem de dificilă pentru toată lumea, în timpul pandemiei de Covid-19.

Distribuie informația
Alte știri