MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) anunţă organizarea unei noi campanii de recrutare şi selecţie pentru cei care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă în calitate de rezervist voluntar în Armata României.

Potrivit unui comunicat al MApN, în această etapă, vor fi disponibile 871 de locuri pentru toate categoriile de personal – ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, gradaţi şi soldaţi, iar persoanele interesate pot depune dosarele în perioada 16 mai – 10 iunie.

La centrul militar zonal, judeţean sau de sector pe a cărui rază de responsabilitate îşi au domiciliul, cei interesaţi vor fi informaţi cu privire la avantajele îndeplinirii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, etapele procesului de recrutare şi selecţie, unitatea sanitară militară unde urmează să susţină examinarea medicală, precum şi la unitatea militară sau centrul de instruire în care urmează să execute programul de instruire iniţială, în situaţia în care este cazul, potrivit legii.

Candidaţii proveniţi din rândul celor fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către funcţiile pentru care îndeplinesc criteriile specifice referitoare la nivelul studiilor şi corespondenţa specializărilor dobândite în viaţa civilă cu armele/serviciile şi specialităţile militare.

Detalii suplimentare pot fi obţinute de la centrele militare zonale, judeţene sau de sector. Datele de contact ale acestora sunt disponibile pe pagina de internet a MapN, la adresele: https://www.recrutaremapn.ro/contactbir.php şi https://www.mapn.ro/contact/centre_militare/index.php.

MApN precizează că, la prezentarea la centrul militar, se va completa o cerere de înscriere şi se vor prezenta următoarele documente: actul de identitate, în original şi în copie; certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maxim şase luni înainte de data depunerii; acte de studii şi/sau alte documente care atestă alte competenţe dobândite în viaţa civilă, în original şi în copie; permisul de conducere valabil, eliberat de autorităţile române, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice; livretul militar, în original şi în copie, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist.

Distribuie informația
Alte știri