Marcel Boloş: Banii europeni pentru cercetare trebuie să producă un impact real în economia românească

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a avut o serie de întâlniri cu reprezentanţi ai institutelor şi întreprinderilor din domeniul cercetare-dezvoltare şi inovare (CDI) pentru a discuta priorităţile de finanţare pentru perioada următoare de programare, în contextul în care acest domeniu va beneficia de finanţări substanţiale în exerciţiul financiar 2021-2027.

„Logica consultărilor publice din domeniul CDI a pornit de la consultarea comunităţii ştiinţifice, a continuat cu identificarea posibilităţilor de transfer tehnologic în zona comercială şi pragmatică, apoi ne-am aşezat la aceeaşi masă cu reprezentanţii întreprinderilor active în România ce pot valorifica rezultatele cercetărilor finanţate prin fonduri nerambursabile. Aceeaşi abordare logică şi unitară o avem în vedere pe toate domeniile aflate în consultare publică în această perioadă, fie că vorbim de finanţarea educaţiei sau a programelor sociale’, a explicat ministrul Marcel Boloş demersurile consultărilor publice.

La întâlnire au participat şi reprezentanţi ai unor centre private de cercetare active în domenii reprezentative precum informatică, fizică, industria prelucrătoare, utilaje de construcţii, construcţii şi transporturi. Pentru ca discuţiile să aibă aplicabilitate dincolo de stadiul de simple idei, la întâlnire au participat şi reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

„Plecând de la deviza mandatului meu, şi anume că banii europeni nu se cheltuie, ci se investesc, avem în vedere ca finanţarea cercetării româneşti să aibă utilitate concretă în mediul comercial. Vorbim de alocări financiare de aproximativ un miliard de euro în 7 ani de zile, bani care trebuie folosiţi cu cap. Este şansa României să îşi revitalizeze cercetarea şi institute prestigioase precum Cantacuzino, şi chiar să încurajăm creierele să revină în ţară, fie în domeniul cercetării, fie în implementarea concretă în business a ideilor”, a spus ministrul fondurilor europene în timpul consultărilor.

În urma dezbaterilor concrete pe situaţiile specifice prezentate de reprezentanţii mediului de business au fost creionate principalele teme ce vor sta la baza ghidurilor viitoarelor apeluri de proiecte din domeniul cercetării: proiectele mari de cercetare trebuie să aibă aplicabilitate în economia românească; se urmăreşte sprijinirea conectării mai bune între institutele de cercetare, universităţi şi studenţi prin încurajarea iniţiativelor de tip spin-off; se are în vedere replicarea modelelor de bune practici în domeniul transferului tehnologic conform uzanţelor la nivelul Uniunii Europene.

Logica acestor consultări publice prin care cercetarea românească este ajutată să devină una din locomotivele dezvoltării economice prin transfer tehnologic are în vedere crearea de locuri de muncă cu o înaltă calificare, încurajarea iniţiativelor antreprenoriale, dar şi readucerea în ţară a elitelor academice şi ştiinţifice.

Întâlnirile se înscriu în seria de consultări publice propuse de ministrul Fondurilor Europene în contextul pregătirii viitorului exerciţiu financiar multianual (2021-2027).

Distribuie informația
Alte știri