Maşină răsturnată într-o prăpastie din Apuseni. Jandarmii montani au salvat o familie cu un copil

Un echipaj de jandarmi montani din Alba, care se mergea din Alba Iulia spre Arieşeni, a fost oprit, miercuri, de către un bărbat care cerea ajutor, pe marginea drumului şi care le-a spus că a derapat într-o curbă periculoasă şi s-a răsturnat cu maşina într-o prăpastie, potrivit mediafax.ro. A explicat că după răsturnarea maşinii, nici el, nici soţia lui nu şi-au mai putut găsi telefoanele mobile, pentru a cere ajutor.

Jandarmii au coborât la locul unde s-a prăbuşit autoturismul, o zonă foarte greu accesibilă, unde au găsit celelalte două victime. Potrivit purtătorului de cuvânt al IJJ Alba, Adela Toma, soţia bărbatului era rănită la o mână şi acuza dureri de cap şi de spate. Jandarmii au apelat serviciul unic de urgenţă 112, iar familia a fost preluată şi transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale.
Foto: mediafax.ro

Distribuie informația
Alte știri