Masoni ridicaţi la gradul de maestru, puşi în sicrie. Ce se întâmplă după dezvăluirile procurorilor DNA Oradea

Procurorii DNA Oradea au tulburat spiritele în rândul masoneriei. Florin Ghiulbenghian a declarat la un post de televiziune că a părăsit masoneria, la fel cum se întâmplă şi cu alţi fraţi masoni, după ce a fost făcut public rechzitoriul procurorilor anticorupţie privind dosarul de implicare în masonerie a chestorului Liviu Popa, fostul şef al IPJ Bihor, dar şi a judecătorului Ovidiu Galea de la Tribunalul Bihor, scrie adevarul.ro

Săptămâna trecută, publicaţia Câmpia Express a dezvălui mai multe informaţii despre masonii din Câmpia Turzii, ocazie cu care au fost făcute publice şi fotografii din cadrul ritualurilor masonice. Într-una din aceste fotografii apare un bărbat care este culcat pe spate într-un sicriu. Potrivit jurnalistului Rareş Morar, fotografia respectivă ar fi fost realizată la Oradea, ocazie cu care mai mulţi masoni au fost ridicaţi la rangul de maeştri.Afirmaţia a fost făcută în cadrul emisiunii Esenţial, de la Antena 3. În cadrul aceleeaşi emisiuni a intrat în direct avocatul Florin Ghiulbenghian, un fost mason, şi a explicat care sunt simbolurile ce apar în fotografiile prezentate.

Fost mason, avocatul Ghiulbenghian a susţinut că în România masoneria a început să devină o structură de şuetă. “După cum arată şi rechizitriul făcut de DNA Oradea  în care s-a dispus trimiterea în judecată a şefului IPJ Bihor (n.r. chestorul Liviu Popa), şi a unui judecător (n.r. Ovidiu Galea) discuţiile din Masonerie, acesta a fost unul dintre motivele pentru care am plecat şi eu şi pleacă în continuare numeroşi fraţi, discuţiile din aceste loji sunt acaparate de către aranjarea de licitaţii, activităţi care ţin de infracţionalitate economică, protecţia pe care o asigură anumiţi magistraţi şi poliţişti fraţilor infractori din lojile lor sau din lojile asociate”, a declarat avocatul Florin Ghiulbenghian.

Citeste mai mult: adev.ro/op9aiq

 

 

Distribuie informația
Alte știri