Măsuri pentru protejarea arborilor din Oradea afectați de castori

La finalul săptămânii trecute, Primăria Oradea a organizat o întâlnire de lucru cu reprezentanții organizațiilor de protecția mediului pentru a identifica soluții privind limitarea pagubelor provocate de o familie de castori între Podul Densușianu și Podul Ladislau.

Potrivit analizei Ecotop Bihor, cei doi castori, aflați sub protecție strictă la nivel național, au deteriorat 10 arbori (5 maturi și 5 tineri) în timp ce își construiesc un habitat în zona Crișului Repede. Discuțiile s-au concentrat pe găsirea unor soluții care să protejeze arborii, fără a afecta echilibrul natural sau bunăstarea animalelor.

Printre măsurile convenite se numără montarea unor plase de protecție în jurul trunchiurilor arborilor expuși și elaborarea unui plan pentru relocarea naturală a familiei de castori spre o zonă mai puțin urbanizată. O variantă propusă este în partea de vest a orașului, în arealul Sitului Natura 2000, locație care urmează să fie analizată de Administrația Bazinală de Apă Crișuri.

Toate metodele utilizate vor respecta legislația în vigoare, contribuind la conservarea biodiversității, dar și la protejarea patrimoniului natural al Oradiei.

Distribuie informația
Alte știri