Medic rezident care lucra la secția ATI, găsit fără suflare

Foto: ct100.ro

Un medic în vârstă de 28 de ani, din Timişoara, care lucra la Spitalul Judeţean pe Secţia ATI, a fost găsit decedat în locuinţa sa, luni dimineaţa. Din primele informații s-ar fi injectat cu substanțe folosite pe secția de ATI, unde lucra de ceva timp ca rezident.

”La data de 4 aprilie a.c.,în jurul orei 22:00, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie şi-a găsit baiatul de 27 de ani decedat în casă. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, în care se efectuează verificări pentru stabilirea cauzei decesului”, a transmis IPJ Timiş.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

”Medicul rezident avea 28 de ani. A lucrat  pe COVID o bună perioadă de timp, în ultimele zile a lucrat pe ATI normal. Am fost informaţi în această dimineaţă de faptul că acesta a fost găsit decedat în locuinta sa. Colectivul Spitalului Judeţean Timişoara îşi exprimă regretul vis a vis de această tragedie nemărginită”, transmit reprezentanţii Spitalului Judeţean Timişoara.

Toți apropiații sunt șocați de această veste, însă prietenii spun că medicul era foarte obosit.

Distribuie informația

CASĂ DE VÂNZARE ÎN BIHOR

 

Alte știri