Medicamentele expirate pot fi duse la orice spital, public sau privat

Foto: pixabay.com

Deşeurile medicamentoase vor fi de acum aduse la spital. În fiecare unitate medicală din România, fie că este publică sau privată, vor exista containere speciale pentru medicamentele fie expirate, fie pe care cetățenii nu le mai folosesc. Aceste zone vor fi amplasate astfel încât cetățenii să aibă acces cât mai ușor la ele şi vor fi tot timpul supravegheate.

Deşi legea a intrat în vigoare la începutul anului, abia acum a fost explicat clar modul în care trebuie să se organizeze aceste zone de colectare în spitale.

Vor exista patru recipiente diferite. Unul este pentru medicamente citotoxice şi citostatice, al doilea pentru alte medicamente, al treilea pentru deșeuri lichide sau aflate în fiole şi seringi şi ultimul pentru recipiente sub presiune. Sunt din carton sau plastic, cu saci de polietilenă, pentru a nu permite scurgerea de lichid.

Studiile făcute în toată lumea spun clar că substanțele din medicamentele aruncate şi nedistruse corespunzător sunt o ameninţare globală pentru sănătate şi mediu. Se estimează că la noi în ţară aproximativ 1500 de tone de medicamente expirate ajung la gropile de gunoi sau în canalizări.

Distribuie informația
Alte știri