Ultimul eveniment programat să se desfășoare în cadrul „Zilelor SCORP” (Departamentul pentru Drepturile Omului și Pace al Asociației Studenților Mediciniști din Oradea – A.S.M.O.) este un webinar intitulat „Cercul de bioetică”.
Proiectul se vrea a fi un corolar al temelor abordate în întâlnirile desfășurate anterior, online: bullying, violență domestică, atitudinea față de persoanele tatuate sau cele care abordează ținute excentrice, identitatea de gen ori tulburările psihosexuale.
„Scopul cercului de bioetică este să discutăm, împreună, modalități de combatere a unor fenomene negative din societate și de a afla cum putem ajuta persoanele din jurul nostru, aflate în situații dificile”, spune Yasmina-Aisha Bouit, președinta ASMO.
Evenimentul va avea loc online, pe platforma ZOOM, în 25 noiembrie 2021, de la ora 20:00. Cei care doresc să participe sunt rugați să completeze formularul alăturat:https://forms.gle/KzRSDY1WX6VBfLe18
Data limită de înscriere este 24 noiembrie 2021. A.S.M.O. precizează că datele cu caracter personal, comunicate în cadrul acestui proiect, pot fi utilizate strict în scop profesional.