Medicul erou Cătălin Denciu, premiat de Organizația Mondială a Sănătății pentru sacrificiul și exemplul său

Foto: Vincent Bordignon, beldefnews.mil.be

Medicul erou de la Piatra Neamț a fost omagiat astăzi în plenul adunării generale a Organizației Mondiale a Sănătății. Directorul general al instituției a vorbit despre Cătălin Denciu ca exemplu al sacrificiului pe care medici și asistente din toată lumea l-au făcut în lupta cu pandemia.

”Medicul Cătălin Denciu este un specialist în terapie intensivă din România. Era de gardă în noiembrie anul trecut, îngrijind pacienţi cu COVID, când în spital a izbucnit un incendiu. Zece pacienţi au murit în incendiu şi, încercând să-i salveze pe alţii, medicul Denciu a suferit arsuri de gradul lll pe 40% din suprafaţa corpului. Astăzi îl vom omagia cu un premiu pentru activitatea, sacrificiul şi exemplul său”, a declarat directorul general al OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Medicul Cătălin Denciu a spus că primeşte premiul în numele personalului medical din România şi din toată lumea, aflat în linia întâi de luptă, în numele tuturor pacienţilorilor COVID care au cunoscut suferinţele bolii şi în numele famililor personalului medical. El a mulţumit colegilor belgieni, care l-au îngrijit.

Alături de Cătălin Denciu, au mai fost menţionaţi Lucy Nyambura, ofiţer de promovare a sănătăţii în Mombasa City, Kenya şi medicul Gantsengel Purev, specialist în terapie intensuvă, la Spitalul Lilitar Central din Ulan Bator, Mongolia.

Distribuie informația
Alte știri