Mega Image deschide primul magazin din Oradea

Primul magazin Mega Image din Oradea, situat pe Bulevardul Ștefan cel Mare nr. 79, bloc C29, e deschis pentru public începând cu 8 mai și are o suprafață totală de 412 mp. Programul magazinului este de luni până duminică în intervalul orar 07:00 – 22:00, potrivit unui comunicat de presă.

Mega Image continuă să vină aproape de noi comunități și să se adapteze stilului de viață local prin deschiderea de magazine de proximitate. Astfel, ajunge pe piața din Oradea și oferă localnicilor experiențe unice la cumpărături prin deschiderea primului magazin situat pe Bulevardul Ștefan cel Mare nr. 79. Deschiderea face parte din planul de expansiune în teritorii noi din țară, în orașe care sunt centre urbane puternice, cu potențial și dezvoltare accelerată.

Pentru a se adapta cât mai bine stilului de viață local, o etapă importantă înainte de deschiderea primului magazin a fost cunoașterea specificului și culturii din zonă, dar și a valorilor care sunt repere importante pentru locuitorii din Oradea. Astfel, strategia de dezvoltare a fost construită pe atribute cheie precum modernism, inovație, prietenie, ambiție, grijă pentru familie, comunitate.

Venim alături de comunitatea din Oradea într-o perioadă în care credem că este important să continuăm să investim, atât în dezvoltare, cât și în producătorii locali care au nevoie de susținere mai mult decât oricând. Oferim astfel o sortimentație completă de produse prin parteneriate strategice cu producători români, din întreaga țară, dar și din regiune, alături de produse internaționale cu specific, care vor face o diferență la cumpărături,” afirmă Mircea Moga, CEO Mega Image.

Cu un design modern, Mega Image Ștefan cel Mare din Oradea aduce o sortimentație completă de produse marcă proprie Delhaize și 365, de calitate și la prețuri accesibile, care include produse alimentare, de menaj și de îngrijire. Pentru categoria de carne, brandul propriu Bun de tot oferă o gamă de produse proaspete din carne de pui provenită de la producători români, iar brandul propriu Mega Apetit include soluții pentru mese gata pregătite în orice moment al zilei. Brandul propriu Delicata îi invită pe clienți să exploreze gustul ciocolatei belgiene în diferite rețete creative.

Marca proprie Gusturi Românești îi va surprinde pe orădeni cu produse create după rețete tradiționale, autentice. Legumele și fructele proaspete de sezon sunt livrate direct de către producătorii locali din programul Gusturi românești de la gospodari și au o zonă dedicată în magazin.

Pentru a se adapta cât mai bine stilului de viață local și a satisface preferințele clienților, Mega Image a încheiat parteneriate și cu alți producători locali pentru diferite categorii de produse precum panificație (Dorbob, Brutăria Mădăras, Panificație Felix), prăjituri (Scala, Bunexim), ouă (Avivest), mezeluri (Szekely Falat), bere (CsikiSor).

În plus, primul magazin Mega Image din Oradea va oferi produse cu specific internațional, specialități din diferite colțuri ale lumii pentru mai multă inspirație la cumpărături. În același timp, clienții vor avea oferte personalizate și reduceri la produsele preferate prin cardul CONNECT.

Primul magazin Mega Image din Oradea, situat pe Bulevardul Ștefan cel Mare nr. 79, bloc C29, va fi deschis pentru public începând cu 8 mai și are o surpafață totală de 412 mp. Programul magazinului este de luni până duminică în intervalul orar 07:00 – 22:00. Până la finalul anului, planul Mega Image de expasiune include alte două magazine care vor fi deschise în Oradea.

Distribuie informația
Alte știri