Melomanilor orădeni li se propune o călătorie muzicală în Spania

Concertul simfonic de la Filarmonica de Stat Oradea de miercuri, 13 decembrie reprezintă o călătorie muzicală în Spania. La pupitru se va afla Sabin Pautza, iar solist e Dan Alexandru Arhire. Aceștia vor fi acompaniați de corul Filarmonicii de Stat, aflați sub bagheta dirijorului Lászlóffy Zsolt.

Programul concertului este format din operele compozitorilor Mikhail Ivanovici Glinka, Joaquín Rodrigo, Alexis Emmanuel Chabrier și Nikolai Andreyevich Rimsky – Korsakov.

Compozitor, dirijor şi profesor, Sabin Pautza s-a născut la Câlnic-Reşiţa, a absolvit Conservatorul de Muzică Ciprian Porumbescu din Bucureşti, s-a specializat în compoziţie şi dirijat la Accademia Chigiana din Siena, iar în prezent este director artistic şi dirijor principal al orchestrei din New Jersey şi deţine numeroase premii şi distincţii naţionale şi internaţionale.

Solistul chitarist Dan Alexandru Arhire a absolvit Facultatea de Interpretare Muzicală din cadrul Universității de Arte „George Enescu” Iași, a studiat la Academia de Chitară din Koblenz, Germania, şi este câștigătorul a numeroase premii la concursuri naționale și internaționale.

Distribuie informația
Alte știri