Mereu alături de copiii de la Centrul de Zi

Direcţia de Asistenţă Socială Oradea cu sprijinul Clubului Lions Oradea şi Rotary Club Oradea au oferit copiilor din familii aflate în dificultate care frecventează Centrul de Zi, din cadrul instituţiei, o zi de neuitat.

Au sărbătorit Ziua Internaţională a Copilului, într-o atmosferă plină de veselie, dar şi prin muncă. Astfel, copiii s-au bucurat de o minunată piesă de teatru, la Teatru de păpuși pentru copii și tineret ”ARCADIA”, piesă oferită de Clubul Lions Oradea.

Spectacolul Inimă Rece, o poveste plină de tâlc, atât cu actori cât şi cu păpuşi, a fost pus în scenă de actori ai Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești, și a fost unul de neuitat, atât pentru copii, cât și pentru părinții acestora, prezenți la spectacol.
Într-o atmosferă plină de voioşie, copiii, ajutaţi de educatoarele lor şi de doamne, reprezentante ale Rotary Club Oradea, au împrospătat curtea clădirii Centrului, curte în care îşi vor petrece mare parte din timp, vopsind ghivece, plantând răsaduri de flori şi montând o trambulină şi o poartă de fotbal, pentru activităţi sportive.

Şi pentru că e 1 Iunie, ziua lor, şi au muncit cu drag şi spor, au fost recompensaţi pe măsură, cu dulciuri, sucuri şi un tort festiv, făcut special pentru ei. Personalul Centrului, pe lângă suportul emoţional oferit copiilor, promovează valori morale şi sociale, adaptate pentru fiecare nivel de vârstă, un element esenţial fiind echilibrul dintre a primi şi a dărui, “Trebuie să dăruieşti, pentru ca la rândul tău să primeşti”.

Direcţia de Asistenţă Socială Oradea, prin aceste activităţi, aduce un strop de bucurie copiilor mai puţin privilegiaţi, şi mulţumim pe această cale celor care au înţeles că, prin gestul lor, pot oferi momente de neuitat acestor copii şi care s-au îndreptat înspre noi, implicându-se în proiecte destinate comunităţii locale.

La mulţi ani tuturor copiilor!

Distribuie informația
Alte știri