Mesajul de suflet al unui elev de gimnaziu de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea, legat de Ziua Culturii Naționale

În fiecare zi trebuie să învățăm să ne cinstim mai mult țara, să apreciem mai mult întâia mamă cu care-am crescut. Trebuie să învățăm să ne cinstim istoria și pe cei care au realizat lucruri mărețe, fapte eroice pentru ca noi să fim ce suntem azi. Cu fiecare răsărit ce trece, trebuie să devenim tot mai uniți și să apreciem mai mult stelele care au luminat meleagurile României, stele ce vor rămâne veșnic în inimile noastre. Cu fiecare apus ce trece, trebuie să căutăm calea spre cunoaștere și să ne dăm silința pentru a deveni mai buni, mai pricepuți, asemenea oamenilor care au schimbat pentru totdeauna arta poeziei, literatura, cultura,  prin acțiunile pe care le-au săvârșit. Acestor nestemate, acestor oglinzi ale țării – Cultura și, bineînțeles, Lucefărul poeziei românești, reprezentantul de aur al acesteia – le dedicăm aplauzele și admirația.

În această perioadă sărbătorim o zi importantă, o zi ce ne reprezintă, o zi dedicată frumosului. Pe 15 ianuarie îl sărbătorim pe marele nostru poet, Mihai Eminescu și, odată cu el, Ziua Culturii Naționale. Pe 15 ianuarie dedicăm mesaje, picturi și sentimente oamenilor ce au reprezentat și reprezintă în continuare țara prin vorbele grăite pline de adevăr. Pe 15 ianuarie îi cinstim pe cei ce ne sunt în fiecare zi modele, îi cinstim pe cei care ne-au arătat ce înseamnă cu adevărat iubirea față de nație, față de cultură, față de poezie și literatură. Pe 15 ianuarie ne dedicăm sufletele poeților noștri, așa cum dânșii și-au dedicat viața creațiilor, pe care timpul le-a păstrat în sufletele românilor.

Cu multă strădanie și recunoștință, în ultimele zile ale semestrului I de școală, elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au desfășurat, sub coordonarea doamnelor învățătoare și a catedrei de limba și literatura română, activități menite să marcheze cât mai divers semnificația Zilei Culturii Naționale.

De la mic la mare, școlărei sau liceeni, elevii școlii au pregătit cu multă atenție și migală evocări, videoclipuri, desene și colaje cu informații despre poet și marile personalități ale țării, toate lucrate cu mult drag pentru cultura românească, s-au întrecut în a recitat și a cânta, iar unii și-au exersat chiar abilitățile de “scriitori”,  scriind ei înșiși versuri.

Parte dintre lucrări sunt acum expuse în clase și pe holurile școlii unde pot să fie admirate și citite reciproc de către colegii din celelalte clase, iar o altă parte au fost trimise spre jurizare în cadrul unor concursuri organizate la nivel județean sau national.

Prin aceste activități, copiii speră că au captat atenția atât a celor mici, cât și  a celor mari, vorbindu-le tuturor despre importanța culturii, învățând, lucrând, crescând si iubind românește.

Ioana Pepelea, clasa a V-a C, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea

Distribuie informația
Alte știri