Metode noi de predare și terapie, în sprijinul copiilor cu CES/ Conferinţa de încheiere a parteneriatelor strategice Erasmus+  All together şi I am Unique

Marți, 04.10.2022, Hotelul Maxim din Oradea a găzduit conferința de finalizare și diseminare a rezultatelor proiectelor Erasmus+, ”I am Unique” și ”All together” derulate de C.S.E.I. „Cristal” Oradea în perioada 2019-2021. Au fost prezenți reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, CJRAE Bihor, DGASPC Bihor, Consiliul Județean Bihor, cadre didactice din instituțiile partenere, părinți, dar și reprezentanți ai comunității locale.

Întâlnirea a fost deschisă cu un scurt moment artistic oferit de elevii preșcolari și școlari din cadrul CSEI Cristal, urmat de un mini recital de vioară și flaut oferit de elevii Liceului de Arte din Oradea.

Coordonatoarea proiectelor, prof. Maria Ramona Vesa, directoarea CSEI Cristal, a făcut un scurt bilanț al activităților, precizând faptul că cele două proiecte au fost ca doi gemeni, prezentând apoi aspecte relevante din activitățile derulate în cadrul proiectelor, precum și metodele preluate de la parteneri, care au fost implementate în cadrul instituției.

Parteneriatul strategic Erasmus+ ”All Together”, care a reunit cinci parteneri din patru țări, Germania, Marea Britanie, Bulgaria și România,a avut drept scop îmbunătățirea relațiilor în mediul școlar și crearea unui climat educațional propice. Parteneriatul strategic Erasmus+ ”I am Unique” s-a derulat cu participarea a cinci școli din Turcia, Norvegia, Italia, Grecia și România, instituții care aveau nevoia comună de revizuire a curriculumului și metodelor de predare pentru copiii cu CES cărora le oferă servicii educaționale. Prof. Ramona Vesa a menționat faptul că derularea proiectelor a fost afectat de pandemie, însă, în ciuda restricțiilor, au fost derulate marea parte a mobilităților planificate, iar în final, s-a reușit implementarea metodelor care au fost prezentate în școlile partenere. Principalele metode noi implementate au fost: Programul AAI – Animal Assisted Interactions – terapie cu căței terapeutici și cai, Exprimarea emoțiilor prin povești dublate de comunicare augmentativă alternativă, Codding Unplugged (în parteneriat cu preșcolarii de la G.P.P nr. 20 Oradea), Metoda prin integrare senzorială, dar și Yoga pentru copii.

În cadrul parteneriatului strategic Erasmus+ ”All Together” au fost organizate activități care au avut drept scop întărirea relațiilor profesor-elev, profesor-părinte, profesor-profesor, iar evenimentul Moovie Night, în cadrul căruia, copiii, părinții acestora și cadrele didactice au fost împreună să vizioneze un desen animat la cinematograf, s-a bucurat de un real succes în rândul participanților.

”În urma proiectelor implementate, au avut de câștigat, în primul rând, preșcolarii și elevii din cadrul instituției noastre, care au făcut cunoștință cu metode noi de predare și terapii, iar ca și rezultat final al proiectelor au fost lansate două publicații, care cuprind descrierea metodelor implementate” -a declarat prof. Ramona Vesa, care și-a exprimat speranța, că acest proiect va avea continuitate prin dezvoltarea unor parteneriate locale.

Distribuie informația
Alte știri