Migranți prinși în taximetre în Bihor

Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat, în două autoturisme care circulau în regim taxi, conduse de doi cetăţeni români, şapte cetăţeni din Irak şi Iran şi un cetăţean din Siria, solicitanţi de azil în Romania. Aceștia intenţionau să treacă ilegal frontiera spre Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.

Potrivit Poliţiei Române de Frontieră, poliţiştii de Frontieră de la Borş, judeţul Bihor, au oprit pe relaţia Borş-Santău, la aproximativ 500 de metri de linia de frontieră, două autoturisme care circulau în regim taxi, conduse de doi cetăţeni români, în care se aflau şapte cetăţeni de origine afroasiatică. Cei doi români, împreună cu cetăţenii străini, au fost duşi la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări. Ulterior, în zonă a mai fost descoperită o persoană care facea parte din grup.

Poliţiştii de frontieră au stabilit că migranţii – cinci bărbaţi, două femei cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani şi un copil de 12 ani – sunt cetăţeni din Irak, Iran şi Siria, majoritatea solicitanţi de azil în România. Ei au spus că din localitatea Borş intenţionau să treacă ilegal frontiera spre Ungaria, pe jos.
Şoferii autoturismelor au declarat că au fost rugați de către migranți să efectueze o cursă în regim taxi, din Oradea până în localitatea Borş.

Distribuie informația
Alte știri