Mihai Neșu, mărturie cutremurătoare în Săptămâna Mare: Dumnezeu m-a binecuvântat cu accidentul din 2011

Foto : arhiva

Mihai Neșu a oferit un interviu cutremurător despre noua sa viață, la aproape 10 ani de la accidentarea care l-a trimis într-un scaun cu rotile.

Mihai Neșu crede că accidentul suferit  pe 10 mai 2011 a venit ca o binecuvântare pentru el, singurul său regret fiind că nu s-a îndreptat către Dumnezeu până la vârsta de 30 de ani.

„Viaţa mea înainte de accident a fost ca viaţa majorităţii tinerilor. Aveam multe vise, îmi doream să câştig mulţi bani şi să îmi cumpăr tot ce vreau. Cu Dumnezeu nu aveam nicio relaţie. Ştiam că există Dumnezeu, îmi mai aduceam aminte din când în când de el. Dumnezeu m-a binecuvântat cu acest accident. Dumnezeu mă iubește și are grijă de mine și trebuie să fiu și eu așa cum mă vrea el”, a spus Mihai Neşu.

 „Copiii de la fundație, pe care îi întâlnesc zilnic, au suferințe fizice mult mai mari decât mine. Dar cred că sufletește ei sunt mai sănătoși decât noi toți. Bineînțeles că în primii ani mi se părea că suferința mea este cea mai mare și că niciunui om nu i se poate întâmpla mai rău decât ce am pățit eu. Dar acum, în ultima perioadă, mărturisesc că nu am de ce să mă plâng. Și văd în jurul meu oameni care sunt sănătoși, poate, din punct de vedere fizic, dar sunt foarte nefericiți din punct de vedere sufletesc”, a mai spus Mihai Neșu.

Fundaţia lui Mihai Neşu a reuşit să strângă 1 milion de euro pentru construirea Centrului Sfântul Nectarie.

La Complexul de recuperare caritabil Sfântul Nectarie vor putea fi îngrijiți 300 de copii, va fi dotat cu săli de hidroterapie, echipamente pentru Therasuit Therapy (un costum de benzi elastice care ține corpul pacientului într-o poziție cât mai apropiată de cea normală), kinetoterapie, psihopedagogie, logopedie, terapie horticolă și terapie cu animale.

Distribuie informația
Alte știri