Mii de persoane au vizitat obiectivele turistice ale municipiului Oradea cu ocazia evenimentului Noaptea Muzeelor

Noaptea Muzeelor din 3 iulie 2021 s-a desfășurat sub egida Muzeele orădene împreună!, ediția a VI-a și, suntem bucuroși să o spunem, sub semnul revenirii la normalitate. Publicul a fost dornic să viziteze toate obiectivele muzeale și a fost prezent în număr neașteptat de mare, știut fiind că regulile sociale în vigoare încă au obligat să fie respectate.

Manifestarea a fost organizată, ca în fiecare an, de Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, care a însumat la toate muzeele sale 6829 de vizitatori: Muzeul Țării Crișurilor: 4120, Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”: 725, Muzeul Memorial „Aurel Lazăr”: 948, Muzeul Memorial „Ady Endre”: 395, Muzeul orașului Oradea: 641. Pe baza datelor obținute de la instituțiile partenere, numărul vizitatorilor la acestea a fost următorul: Casa Darvas-La Roche: 1675, Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea: 715, Sinagoga Sion: 819, Episcopia Ortodoxă a Oradiei: 2500, Episcopia Greco-Catolică Oradea: 800, Episcopia Romano-Catolică Oradea: 1480, Catedrala Romano-Catolică: 1010, Muzeul Farmaciei: 640, Muzeul Naţional Militar „Regele Ferdinand I”, Filiala Oradea: 1281.

Interesul manifestat de public față de valorile patrimoniale aparținând instituțiilor de stat și cultelor care au participat la această manifestare de anvergură europeană (Muzeele orădene împreună!) demonstrează deschiderea orădenilor spre cunoașterea contribuției fiecărei etnii la civilizația locului. Este limpede că Noaptea Muzeelor este așteptată și aici, tocmai pentru că nevoia de a fi împreună poate fi un pas înainte în buna conviețuire din Oradea și Bihor.

Dorim să le mulțumim tuturor celor care s-au implicat în realizarea evenimentului și în special publicului care a ales să fie alături de muzeele ce și-au deschis porțile în seara și noaptea de sâmbătă, 3 iulie 2021.

Conducerea Muzeului Țării Crișurilor

Distribuie informația
Alte știri