Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, în vizită de lucru la Oradea

Aflat în vizită de lucru la Oradea, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, însoţit de primarul Florin Birta, a vizitat Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul”. Unitatea de învățământ a fost supusă unor ample lucrări de reabilitare termică, dar şi de refacere a reţelelor de apă, canalizare, încălzire şi curent electric.

În cadrul întâlnirii, au avut loc discuții cu privire la dotarea atelierelor şi laboratoarelor cu infrastructură educaţională specifică, modernă, pentru formarea unor deprinderi practice, prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Ministrul Cîmpeanu s-a arătat plăcut impresionat de dotările unității de învățământ și de modul prin care se dorește menținerea, dar și creșterea numărului de elevi înscriși în învățământul dual, prin oferirea unui proces educațional la standarde europene.

Valoarea lucrărilor de la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” este de 4.960.831,72 lei, fără TVA, acestea fiind executate de către SC Constructorul Sălard SRL, în cadrul proiectului: „Reabilitarea infrastructurii educaţionale pentru învățământul profesional și tehnic și învățarea pe tot parcursul vieții în cadrul: Colegiul Tehnic Mihai Viteazul, str. Poieniţei nr. 25, municipiul Oradea, jud. Bihor”.

„Municipalitatea este interesată să continue investițiile în unitățile de învățământ, iar în ce privește învățământul dual avem o bună colaborare între primărie, școală și părinți. Firmele sunt parte din susținerea acestui sistem și sunt interesate când văd că lucrurile funcționează. Continuăm să asigurăm o masă caldă, în fiecare zi, atât elevilor care vin din județ, cât și celor din Oradea, încercând astfel să sprijinim cât mai mult învățământul dual”, a punctat primarul Florin Birta.

La Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” a fost executate lucrări de reabilitare a infrastructurii educaționale, pentru 6 corpuri de clădire, urmând să fie dotate corespunzător 3 ateliere, necesare desfășurării activităților specifice învățământului profesional și tehnic.

De asemenea,ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, s-a deplasat astăzi, 26 iulie, la șantierul Campusului Școlar pentru Învățământ Special, în cadrul unei vizite de lucru la Oradea. Acesta a fost însoțit de Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, și Florin Birta, primarul Municipiului Oradea.

Sorin Câmpeanu a vizitat mai multe spații în corpurile de clădire aflate în lucru. Președintele Consiliului Județean Bihor a prezentat stadiul lucrărilor și utilitatea campusului, ce dotări vor exista și care sunt următoarele etape ale proiectului.

Campusul Școlar pentru Învățământ Special este o investiție a Consiliului Județean Bihor, care a ajuns la un stadiu de execuție de 75%. Se lucrează la montarea tâmplăriei interioare, la pardoselile interioare, mobilarea grupurilor sanitare la corpurile 1, 2, 3, 4, 5, 6 și finisarea exterioară și interioară a celor două corpuri vechi care s-au restaurat. Amenajările exterioare sunt executate în proporție de 80%.

Campusul este compus din 8 corpuri de clădire și va avea dotări și facilități moderne.

Valoarea actualizată a proiectului este 91.505.660,47 lei, inclusiv TVA. Executantul este asocierea de firme: SC Drum Asfalt SRL, SC Trameco SA, SC Vega `93 SRL și SC Struktoplan SRL. Termenul de finalizare a lucrărilor, conform contractului, este august, 2023. Campusul școlar pentru învățământ special este situat în Municipiul Oradea, pe strada Ceyrat.

bsh

La orele prânzului delegația de la Ministerul Educației, condusă de ministrul Sorin Câmpeanu, s-a întâlnit cu conducerea Universității din Oradea, într-o ședință de lucru, desfășurată în sala Consiliului de Administrație. La întrunire au mai participat secretarul de stat Gigel Paraschiv, Ioana Lazăr, secretarul general al Ministerului Educației și președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan. Universitatea orădeană a fost reprezentată de întreaga ei conducere academică și administrativă.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu și-a sfătuit gazdele să se concentreze și pe resursa umană, punând în discuție șansa Universității din Oradea de a deveni, în parteneriat cu autoritățile locale, o instituție de pionierat în domeniul învățământului dual de nivel universitar.

„Există șansa ca Universitatea din Oradea să fie primul campus de învățământ dual pe care Ministerul Educației îl va finanța. M-aș bucura ca acest lucru să fie realizat și să fie cunoscut”, a spus ministrul Sorin Cîmpeanu. La rândul său, rectorul Constantin Bungău i-a spus reprezentantului guvernamental că, prin parteneriatul pe care îl are cu autoritățile publice locale, în vederea dezvoltării Parcului Științific și Tehnologic, universitatea e deja angajată în dezvoltarea învățământului dual. „Suntem interesați de aceasta și mă bucură inițiativa legislativă care va reglementa organizarea învățământului dual la nivel academic”, a declarat Constantin Bungău.

Rectorul Universității din Oradea a mai vorbit despre planurile de dezvoltare și digitalizare.

„Suntem un șantier continuu, lucrăm pentru dezvoltarea durabilă, pentru tranziția către un campus verde, ecologic. Avem proiecte dezvoltate cu fonduri nerambursabile, proiecte ale Universității din Oradea, și ne bucurăm de sprijinul Primăriei și al Consiliului Județean. Tocmai au început lucrările la noile cămine, care vor asigura condiții de confort deosebit studenților noștri”. În acest sens, rectorul Constantin Bungău le-a cerut reprezentanților ministeriali să susțină Universitatea din Oradea, ajutând, când este cazul, cu unele deblocări de fonduri pentru investiții. „În situația în care există bugete disponibile, vă rog să țineți cont și de nevoile noastre”, a spus rectorul Constantin Bungău.

Rectorul Universității din Oradea a transmis ministrului și colegilor săi că, după părerea sa, noua lege a învățământului superior ar trebui să precizeze clar ce fel de diplome vor primi absolvenții cursurilor duale de nivel academic. Cei prezenți au mai discutat și despre procedurile de acreditare pentru unele studii de master, domeniile ce pot fi acreditate, la nivel de licență, și domeniile prioritare pentru învățământul academic, așa cum sunt ele definite în strategiile de dezvoltare națională.

Distribuie informația
Alte știri