Ministrul Sănătăţii dă undă verde folosirii camerelor hiperbare pentru recuperarea pacienţilor post-COVID

Foto: news.ro

Camerele hiperbare vor putea fi folosite în recuperarea pacienţilor cu sechele pulmonare în urma infecţiei cu Covid 19, acest tratament fiind inclus în Ordinul pentru aprobarea Protocolului de medicină fizică şi reabilitare post-Covid publicat în Monitorul Oficial.

Protocolul a fost elaborat de prof.dr.Mihai Berteanu, preşedinte al Comisiei de specialitate medicină fizică şi de reabilitare a Ministerului Sănătăţii, conf.dr. Delia Cinteză, vicepreşedinte al Comisiei de specialitate, şi conf. dr Adrian Bighea, membru al acestei comisii.

Terapia hiperbară este o terapie scumpă, nesusţinută de casele de asigurări de sănătate, de aceea este o problemă în o aplica până la o remisie completă, până la o vindecare completă a pacienţilor, deoarece mulţi dintre pacienţi nu şi-au permis. Dintre cei care şi-au permis toată terapia, în proporţie de 100% au fost vindecaţi, fără sechele. Mai sunt, este adevărat, şi pacienţi care mai au mici sechele deoarece au făcut un număr limitat de şedinţe (n.red o şedinţă de oxigenoterapie hiperbară este în jur de 400 lei), în ideea că “sunt bine, îmi ajunge”, nu mai fac încă 5 şedinţe.

Decontarea şedinţelor de terapie hiperbară de către casele de asigurări ar veni în ajutorul pacienţilor cu posibilităţi limitate, pentru că este o terapie scumpă, dar acest lucru trebuie făcut pe norme şi protocoale, conform unei metodologii. În general, acolo unde există barocamere, ele sunt cosmetice, nu sunt indicate pentru a trata un pacient cu leziune pulmonară, din cauza riscurilor de pneumotorax pe care le pot induce, putem face mai mult rău decât bine”, a explicat medicul Bogdan Cristian Ion într-un interviu acordat News.ro.”

Distribuie informația
Alte știri