Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a anunțat, pe blog, că i-a fost redată calitatea de conducător de doctorat printr-o decizie a Curții de Apel Oradea

„Curtea de Apel Oradea mi-a redat abilitarea și calitatea de conducător de doctorat. Hotărârea Curții de Apel Oradea nr. 6/2017, prin care se dispune suspendarea executării Ordinului Ministerului Educației nr. 5567/18.10.2016 (privind abilitarea mea de a coordona doctoranzi), reprezintă un prim pas spre normalitate și justiție. Sunt convins că și instanța de fond îmi va da dreptate și se va dovedi că tot acest așa-zis <<scandal>>, nu are un fundament real, el nefiind altceva decât o încercare eșuată de discreditare din partea adversarilor mei politici și a celor pe care i-am deranjat prin candidatura la funcția de rector al Universității din Oradea”, precizează Bodog într-un mesaj postat pe internet.

În octombrie 2016, ministrul de atunci al Educaţiei, Mircea Dumitru, i-a retras lui Florian Bodog dreptul de a coordona doctorate pe motiv că are doar două articole publicate.

Distribuie informația
Alte știri