Ministrul Sanatatii: Nu se pune problema plăţii spitalizării în cazul copilului din Oradea

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat joi că nu se pune problema plăţii spitalizării în cazul copilului din Oradea, precizând că părinţilor acestuia li s-a prezentat un decont de cheltuieli, pe care orice spital ”este obligat să îl anexeze scrisorii medicale sau biletului de externare”, şi nu o factură.

În presă a fost relatat cazul unui copil de 9 ani, victimă a unui accident, care a fost dat afară din spitalul din Oradea, deşi se află în stare foarte gravă, iar familia a fost pusă să dea bani pentru spitalizare.

„Informaţia care a apărut în presă a fost uşor eronată. Părintelui nu i s-a prezentat factura, i s-a prezentat un decont de cheltuieli pe care orice spital este obligat să îl anexeze scrisorii medicale sau biletului de externare. Am discutat la spital. A fost prezentat acest decont de cheltuieli pe perioada de spitalizare, din iunie până în septembrie 2017, 13.000 de lei. Copilul a fost readus la spital pentru că avea nevoie de îngrijiri speciale, schimbarea sondei nazo-gastrice care se înfundase şi, în acel moment, se pare că au avut loc nişte discuţii neprincipiale între medici şi părinţii copilului. Punctul meu de vedere este că niciun părinte nu este pregătit să îngrijească un copil în acea stare. Cadrele medicale trebuie să manifeste empatie şi compasiune şi înţelegere”, a spus ministrul, într-o conferinţă de presă.

Distribuie informația
Alte știri