„Miracol de Crăciun”, concert caritabil susținut de studenți, la Filarmonica din Oradea

Studenții Academiei Naționale de Muzică din Cluj-Napoca, alături de studenții Departamentului de Muzică al Facultății de Arte – Universitatea din Oradea, vor susține vineri, 9 decembrie, de la ora 18, un spectacol de colinde din repertoriul românesc și internațional.

Concertul va fi unul caritabil, iar tinerii artiști își vor unii forțele pentru a face posibil un miracol de Crăciun. Tinerii muzicieni își doresc să sprijine familia Domnului Koter Peter, cadru didactic al Academiei Naționale de Muzică din Cluj Napoca, care trece prin momente dificile. Soția domnului profesor, a primit un diagnostic crunt, și anume dislocare gravă a vertebrelor, respectiv tumori intracanalare benigne cu efect compresiv local. Tratamentul este unul costisitor, 40.000 de euro, iar studenții celor două instituții, alături de oameni cu suflet mare, au speranța că vor putea contribui la strângerea fondurilor necesare acestuia.

Evenimentul este realizat cu sprijinul Filarmonicii de Stat din Oradea și va avea loc în sala de concerte Enescu-Bartok a instituției de cultură.

Distribuie informația
Alte știri