Misiune de alegeri: Aproape 2.000 de polițiști, pompieri, jandarmi și polițiști de frontieră din județul Bihor sunt de serviciu in weekend

Peste 800 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor vor fi angrenaţi în misiuni, pentru buna desfăşurare a procesului electoral.

Obiectivele urmărite de oamenii legii în cadrul acestori misiuni sunt paza secţiilor de votare, menţinerea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea unor evenimente negative precum şi aplicarea cu fermitate, corectitudine şi echidistanţă a prevederilor legale atunci când se constată încălcări ale legii.

Peste 300 de poliţişti bihoreni se vor afla în stradă, pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale, în această perioadă.

De asemenea, dintre cele 652 de secţii de votare constituite la nivelul județului Bihor, polițiștii vor asigura măsuri de pază şi protecţie la 209 secţii.

Totodată, pentru soluţionarea solicitărilor şi semnalărilor cu privire la evenimentele produse în ziua alegerilor, vor acţiona, conform competenţelor, 40 de poliţişti, constituiţi în 20 de echipe operative.

A fost stabilit şi un efectiv de rezervă format din 100 de poliţişti bihoreni, care va fi în permanenţă pregătit să acţioneze, împreună cu structurile de jandarmi, dacă situaţia operativă o va impune.

De asemenea, 645 de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al Judeţului Bihor sunt mobilizați pentru realizarea climatului de siguranță a cetățenilor pe timpul desfășurării procesului electoral, din care 440 vor asigura măsuri de pază şi protecţie la 220 de secții de votare din județul Bihor, iar 30 de pompieri vor desfășura misiuni de control și alte operațiuni specifice. Totodată, 175 de pompieri militari din cadrul subunităților din tot județul Bihor sunt pregătiți să intervină operativ în cadrul producerii unor situații de urgență.

Totădată, 331 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bihor vor fi implicați în misiuni pentru buna desfăşurare a procesului electoral, din care 114 jandarmi vor asigura măsuri de pază şi protecţie la 110 secții de votare, la Biroul Electoral Județean și la Biroul Electoral Municipial, alți 24 de jandarmi vor fi constituiți în echipe de intervenție, iar 21 de jandarmi vor desfășura misiuni specifice de organizare, coordonare și sprinjin al forțelor aflate în teren.

În același timp, 184 de polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea vor fi implicați în buna desfășurare a procesului electoral, din care 92 de polițiști de frontieră vor desfășura misiuni de pază și protecție la 92 de secții de votare, iar 38 de polițiști de frontieră constituie rezerve de intervenție.

Distribuie informația
Alte știri