Misiuni de suflet derulate de pompierii militari bihoreni, în minivacanța de Paște

Pentru ca și cei aflați în suferință să aibă posibilitatea de a se bucura de Sfintele Sărbători Pascale, în Săptămâna Mare, pompierii militari bihoreni au ales să ușureze povara mai multor semeni mai puțin norocoși și să desfășoare, dincolo de operațiunile specifice de salvare, pe care le execută în permanență potrivit competențelor profesionale, și altfel de misiuni în sprijinul  oamenilor.   

Astfel, în minivacanța de Paște, pompierii de la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor au ajuns, cu alimente și cadouri, la Centrul de Zi pentru persoane cu dizabilități S.O.S. Autism Bihor, unde, copiii și adulții din cadrul Centrului, i-au așteptat cu nerăbdare, oferindu-le, la rândul lor, salvatorilor, cele mai frumoase daruri: multă bucurie și zâmbete calde, dar și obiecte decorative specifice paștelui, realizate de ei, cu ajutorul părinților sau al aparținătorilor.

 De asemenea, pompierii beiușeni au dăruit unei familii monoparentale (formată din mamă și fiul în vârstă de 4 ani), cu o situație financiară precară, produse alimentare, jucării, dar și sprijin financiar pentru a-și putea achita restanțele la asociația de proprietari.

Echipajele Detașamentului Salonta au “descins” cu daruri, la copiii aflați în grija Asociației Copiii Tatălui din Mădăras, precum și la o familie din Girișu Negru, cu trei copii bolnavi.

Ca de fiecare dată, pompierii militari bihoreni nu au uitat nici de foştii lor camarazi cu grave probleme de sănătate ori de familiile colegilor care au trecut în nefiinţă, personalul subunităților din județ mobilizându-se pentru a-i ajuta să se bucure de sărbători.                                               

Distribuie informația
Alte știri