Modelul AI de la Google, capabil să obţină un punctaj de 91% la examenele de licenţă în medicină

Foto: canaltech.com

Gigantul tehnologic Google susţine că cel mai recent model al său de inteligenţă artificială (AI) este capabil să obţină un punctaj de 91,1% la examenul de licenţă în medicină din SUA (USMLE), relatează EFE.

„În urmă cu aproximativ un an şi jumătate, am construit primul sistem de inteligenţă artificială care a reuşit să treacă un examen de licenţă medicală, numit MedQA, din cadrul programului USMLE. Cel mai nou model al nostru, optimizat pentru domeniul medical, a obţinut performanţe de top în domeniul medical, obţinând un scor de peste 91%”, a anunţat Greg Corrado, şeful echipei de sănătate şi inteligenţă artificială de la Google, în cadrul conferinţei „The Check Up” (verificarea), care a avut loc săptămâna trecută la New York.

Google spune că investighează modul în care o versiune a modelului Gemini de AI, optimizată pentru domeniul medical, poate debloca noi capacităţi de raţionament avansat, de înţelegere a unui număr mare de contexte şi de procesare a mai multor modalităţi.

Compania subliniază că, datorită capacităţii multimodale a Gemini, capabil să proceseze text, imagine, audio şi video, acesta a fost utilizat pentru sarcini complexe, cum ar fi generarea de rapoarte pentru imagini 2D, raze X, dar şi pentru imagini 3D.

„Deşi această activitate se află încă în faza de cercetare, există posibilitatea ca inteligenţa artificială generativă în radiologie să ofere capacităţi de sprijin pentru organizaţiile din domeniul sănătăţii”, a precizat compania într-un comunicat.

Şefa departamentului de echitate în sănătate de la Google, Ivor Horn, a declarat pentu EFE că începe să se înţeleagă oportunităţile pe care le poate aduce inteligenţa artificială în domeniul sănătăţii şi al asistenţei medicale.

Sursa: agerpres.ro

Distribuie informația
Alte știri