Mort de beat, un sofer de TIR din Serbia a ajuns in arestul Politiei Bihor. Comunicat

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Marghita au fost sesizați, marti, în urma unui apel primit la 112 că, pe D.N. 19, un autotractor a intrat în șanțul din partea dreaptă a carosabilului, pe direcția Valea lui Mihai – Săcueni.

Polițiștii rutieri s-au deplasat cu operativitate la fața locului și au identificat persoana bănuită că ar fi condus autotrenul implicat în evenimentul rutier ca fiind un bărbat de 58 de ani, din Serbia. Acesta este bănuit de polițiștii rutieri că, în timp ce conducea un autotractor cu semiremorcă pe D.N.19, între localitățile bihorene Cherechiu și Săcueni, ar fi pierdut controlul asupra direcției, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în șanțul din partea dreaptă a direcției sale de deplasare.

În urma testării sale cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul de 58 de ani prezenta o concentrație alcoolică de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, polițiștii rutieri au constatat că acesta avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, tot pentru conducere sub influența alcoolului.

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Marghita l-au reținut pe bărbatul de 58 de ani pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, iar cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri marghitani.

Distribuie informația
Alte știri