Motivul uluitor pentru care Teatrul Regina Maria a suspendat, vineri seara, un spectacol

Teatrul Regina Maria anunță suspendarea spectacolului „ÎN INIMA NOPȚII – EPISODUL MACBETH”, programat vineri, 4 mai, de la ora 21:00, în Cetatea Oradea, din motive independente de teatru, cauzate de o eroare a administrației Cetății Oradea. Spectacolul se reprogramează duminică, 6 mai, de la ora 21:00, tot pe scena mobilă amplasată în Cetatea Oradea, în locul spectacolului „În inima nopții – Episodul Lear”.

Spectacolul „În inima nopții – Episodul Macbeth”, programat în data de 4 mai, a fost suspendat în urma unei erori organizatorice, care survine din aprobarea din partea administrației Cetății Oradea a două evenimente culturale care se desfășoară în aceeași curte a Cetății și se suprapun. Vă aducem la cunoștință că cererea pentru autorizația de a juca spectacolul a fost înaintată de Teatrului Regina Maria încă din data de 20 martie 2018 și a fost aprobată de către conducerea Cetății Oradea. De asemenea, spectacolul se află în programul lunar al teatrului de la începutul lunii aprilie. Am fost anunțați de existența unui alt eveniment care se desfășoară în paralel la Cetatea Oradea abia ieri, 3 mai, iar reprezentații Festivalului Varadinum și cei ai Cetății ne-au asigurat că evenimentul programat în amfiteatru se va termina în așa fel încât să ne ofere posibilitatea de a susține reprezentația, motiv pentru care am anunțat că va începe cu o întârziere de 30 minute pentru a nu interfera. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat și am fost nevoiți să suspendăm spectacolul.

Spectatorii care au achiziționat bilete la spectacolul din data de 4 mai, sunt așteptați la reprezentația de duminică. Dacă nu reușesc să ajungă duminică, pot veni cu biletul la reprezentațiile spectacolului „În inima nopții – Episodul Macbeth” programate în luna iunie sau se pot prezenta la agenția teatrului pentru a li se returna contravaloarea biletului.

Spectatorii care au achiziționat bilete la spectacolul „În inima nopții – Episodul Lear”, sunt invitați fie duminică, 6 mai, la spectacolul „În inima nopții – Episodul Macbeth”, fie la o nouă reprezentație a spectacolului „În inima nopții – Episodul Lear”, care va fi anunțată cel târziu marți, 8 mai, sau pot opta pentru returnarea contravalorii biletului la agenția teatrului.

Programul agenției de bilete a teatrului este de marți până vineri în intervalul orar 12:00 – 18:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00.

 

Distribuie informația
Alte știri