Mulți gojdiști, interesați de secretele jocului de padel

Programul ”Săptămâna verde” a ajuns la Padel Arena Oradea. Fiecare unitate educațională din mediul preuniversitar are flexibilitatea să își aleagă activități și în afara unității educaționale. Astfel, aproape 100 de elevi ai reputatului Colegiu Național Emanoil Gojdu din Oradea au ales să descopere secretele jocului de padel, sportul cu cea mai mare creștere de practicare pe plan mondial. Copiii au fost însoțiți de diriginți și de profesorul de educație fizică și sport Daniel Hulea.

Elevii au luat cu asalt cele șase terenuri din modernul complex Padel Arena Oradea, unde s-au bucurat de joc dar și de zona de agrement, de socializare. Adolescenții au primit prima lecție de padel, și au pus în practică sfaturile antrenorilor de la Padel Arena.

”Pentru noi este îmbucurător că adolescenții, tinerii, aleg acest sport atât de spectaculos. Constat că tot mai mulți tineri vin să joace padel și ne bucură că elevii reputatei instituții de învățământ au venit să descopere atractivitatea acestui sport, foarte îndrăgit. Sunt convins că și comunitatea orădeană de padel a crescut o dată cu prezența elevilor la baza noastră. Suntem deschiși pentru colaborare cu orice unitate de învățământ”, a precizat Spiros Baltsavias, promotorul jocului de padel în Bihor. Altfel, mai multe unități de învățământ au anunțat că vor fi prezente la Padel Arena în cadrul programului ”Săptămâna verde”.  

Distribuie informația
Alte știri