Municipiul Timișoara intră în carantină. Este primul mare oraș unde se ia o astfel de măsură în 2021

Foto: bursa.ro

Timișoara și patru comune din apropiere – Giroc, Ghiroda, Moșnița Nouă și Dumbrăvița – intră în carantină, a decis sâmbătă Consiliul Județean pentru Situații de Urgență.

Restricțiile vor afecta peste 400.000 de locuitori ai oașului și comunelor învecinate. Localnicii vor putea ieși din case numai pentru motive bine întemeiate și doar în baza unei declarații. Magazinele au program limitat până la ora 20:00, iar numărul clienților prezenți simultan în interior nu trebuie să depășească mai mult de 30% din capacitatea obișnuită. Toate școlile se vor închide, iar elevii vor trece la cursuri online.

De asemenea, în urma unor discuții cu autoritățile centrale, s-a luat decizia de a se trimite la Timișoara un număr mai mare de doze de vaccin pentru a putea accelera campania de imunizare a locuitorilor.

Timișoara este, astfel, primul mare oraș al țării care intră în carantină în 2021, de luni, 8 martie

Conform deciziei luate în CJSUT, începând cu data de 8 martie 2021 ora 00:00, în perimetrul vizat, este strict interzisă intrarea/ieşirea în/din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere.

Circulaţia şi staţionarea persoanelor în spaţiile publice, din interiorul zonei carantinate, sunt interzise, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe propria răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.

Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/ gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura, precum și intervalul orar necesar desfășurării activității;

Totodată, în interiorul localităţilor, se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

În perioada următoare, se va limita programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare până la ora 20:00, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant care pot avea program non-stop.

Se va limita numărul de persoane în incinta magazinelor/ supermagazinelor/ hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate, cu respectarea normelor de distanţare fizică.

Distribuie informația
Alte știri