Ne-a părăsit Georgeta Schier, iubit antrenor de înot din Oradea! Drum lin spre bazinele cerești!

Georgeta Schier a activat în cadrul CSM Oradea de-a lungul anilor, fiind instructor și antrenor de înot. Ea a contribuit din plin ca un număr foarte mare de copii orădeni și nu numai să învețe să înoate. De asemenea, a colaborat cu mai mulți sportivi orădeni ce au activat sau activează în înotul de performanță.

Georgeta Schier a fost soția lui Herman Schier, primul înotător român care a parcurs proba de 100 metru sub 56 secunde. De altfel, doamna Schier a fost partener de seamă la organizarea memorialului Herman Schier, eveniment desfășurat în numeroase ediții la bazinul olimpic Ioan Alexandrescu din Oradea.

Clubul Sportiv Municipal Oradea transmite sincere condoleanțe familiei și apropiaților pentru trecerea în neființă a doamnei Georgeta Schier.

Drum lin spre bazinele cerești!

Distribuie informația
Alte știri