„Noaptea Cercetătorului European 2024″, un program provocator și inovator, pregătit de Universitatea din Oradea

Mai sunt doar câteva zile până la cel mai mare și cel mai așteptat eveniment dedicat științei ce are loc, an de an, la Universitatea din Oradea; „Noaptea Cercetătorilor Europeni 2024. Și pentru ediția 2024 organizatorii au pregătit o serie de surprize: demonstrații, experimente, concursuri și premii.

Partener al Universității din Oradea, Muzeul Țării Crișurilor deschide seria de evenimente dedicate științei cu o ofertă specială. Vineri, 27 septembrie 2024, instituția muzeală își deschide, gratuit, porțile sediului său din strada Armate Române nr. 1 A, între orele 15-17, pentru toți cei curioși să știe mai mult despre trecutul orașului Oradea și al județului Bihor.

În aceeași zi, la ora 17:00, în Sala Polivalentă a Universității din Oradea, aflată în campusul central, va avea loc deschiderea oficială a „Nopții Cercetătorului European”.

Până la ora 21:00, amfitrionii evenimentului au pregătit:

  • Prezentări interactive la standuri,
  • Atelier interactiv pentru elaborarea de mici structuri geometrice modulare, cu elemente prefigurate din lemn de balsa,
  • Atelier interactiv muzical – body music,
  • Programul Youth Community,
  • Ateliere de robotică: „Învață bazele electronicii, programării, imprimare 3D și construirea de roboți de lupte de tip Sumo Mini și Sumo Mega!”,
  • Roboți construiți în cadrul cercului de robotică, cu ajutorul Lego Spiky,
  • Crearea unei diagrame GANTT pentru un proiect de voluntariat la alegere,
  • Activitate hands-on – Cum promovăm un proiect de voluntariat științific în mediul virtual? ,
  • Discuții interactive – Valorile voluntariatului în comunitatea științifică EU-GREEN, Consorțiu European dedicat cooperării interinstituționale, având cercetarea ca unul din obiectivele principale de activitate (9 universități europene),
  • Go Go Goals, joc de cunoaștere a obiectivelor de dezvoltare sustenabilă,
  • Prezentare și instruire pe partea de lipituri componente electronice,
  • Demonstrații de prim ajutor premedical și medical.

La orele 18:00 și 19:00, cei interesați pot participa la un tur ghidat, în cadrul căruia vor fi prezentate cele mai noi și atractive laboratoare și elemente de infrastructură al Universității din Oradea.

La ora 21, va avea loc mult așteptata tombolă a evenimentului.

Mai multe detalii: https://www.noapteacercetatorilor.eu/oradea, Agenda evenimentului 2024

BRD Groupe Societe Generale este partener al Universității din Oradea pentru ediția 2024 a „Nopții Cercetătorilor Europeni”.

Accesul publicului este gratuit!

Distribuie informația
Alte știri