Noaptea Muzeelor 2020, ediție de pandemie. Vezi proiectul unor elevi bihoreni. Video

„Peste 60 de muzee şi operatori culturali din toată ţara s-au înscris şi anul acesta pentru a sărbători, pe 14 noiembrie, a XVI-a ediţie a Nopţii Europene a Muzeelor. În contextul actual determinat de pandemie şi în situaţia în care s-au impus noi măsuri la nivel naţional, muzeele şi spaţiile culturale sunt gata să abordeze evenimentul şi în mediul online şi propun publicului diferite activităţi interactive pe reţelele sociale şi pe website-urile proprii. Totodată, Reţeaua Naţională a Muzeelor roagă muzeele şi organizaţiile culturale înscrise să îşi desfăşoare proiectele programate numai până la ora 21,00, adaptate la noua legislaţie guvernamentală referitoare la activităţile cu public şi restricţionarea circulaţiei pe timp de noapte”, preciza Reţeaua Naţională a Muzeelor (RNMR), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Pentru ediţia 2020 a Nopţii Muzeelor organizatorii au pregătit două evenimente care pot fi vizionate online.

Primul, proiectul „Dacă n-ar fi, nu s-ar povesti”, conţine 16 filme documentare de scurtmetraj despre poveştile neştiute ale 10 muzee din Bucureşti şi Ilfov şi altor şase muzee din Iaşi, Bacău, Piatra-Neamţ, Buzău şi Vaslui. Cele din zona Moldovei sunt realizate în colaborare Programul Naţional Cantus Mundi şi sunt povestite de copii. Întreaga serie poate fi vizionată pe canalele de social media ale postului de radio Europa FM, Nopţii Muzeelor şi RNMR.

Al doilea proiect digital conţine producţii create de opt echipe de elevi în cadrul proiectului naţional „Animaţii, Puzzle, Investigaţii… Vino şi joacă-te cu colecţiile la muzeu!”, care îşi propun să valorifice şi să prezinte în cele mai creative moduri colecţiile unor muzee din comunităţi locale. Filmele sunt realizate de copii si tineri. Unul apartine elevilor de la Scoala Gimnaziala nr. 1 din Santandrei, jud Bihor. Propunerile acestor tineri consumatori culturali vor fi accesibile pe pagina de Facebook şi pagina oficială a Nopţii Muzeelor.

Cei interesaţi de eveniment pot consulta oferta Nopţii Muzeelor pe https://noapteamuzeelor.org, precum şi pe canalele de comunicare ale instituţiilor culturale implicate.

Distribuie informația
Alte știri