Noi bilete de tratament pentru pensionarii bihoreni

Casei Judeţene de Pensii Bihor i-au fost repartizate un numar de 80 bilete de tratament  balnear aferente seriei 4 începând cu data de 20.04.2023, pentru urmatoarele statiuni:        Covasna 2 bilete,Geoagiu 4 bilete, 1 Mai 58 bilete, Moneasa 10 bilete, Olanesti 2bilete ,Buzias 4bilete.

Acestea se pot ridica de la sediul instituţiei noastre zilnic, conform programului de lucru, de luni până joi între orele 8.00-15.00, vineri între orele 8.00-13.00 pana la data de 11.04.2023.  Redistribuirea biletelor de tratament va avea loc la data de 12.04.2023  începând cu ora 8:00 .

Biletele de tratament se eliberează conform Criteriilor de acordare a biletelor de tratament balnear aprobate prin Ordinul nr. 27/13.01.2023 al Presedintelui Casei Nationale de Pensii Publice, în baza cererii depuse şi a biletului de trimitere cu regim special eliberat de medicul de familie sau medicul specialist.

Persoanele încadrate în grad de handicap grav care au dreptul la asistent personal sau au optat pentru indemnizaţia lunară pentru însoţitor, respectiv pensionarii de invaliditate gradul I care beneficiază de indemnizație de însotitor pot beneficia de bilet de tratament balnear doar dacă sunt însoţite. De asemenea însoţitorii persoanelor încadrate în grad de handicap grav / în gradul I de invaliditate trebuie să îndeplinească condiţiile de la art. 122 alin. 2 al Legii nr.263/2010 cu modificările şi completările ulterioare.

            Prin excepţie, pot beneficia de bilete de tratament fără a fi însotiti, persoanele încadrate în grad de handicap grav care au dreptul la asistent personal sau au optat pentru îndemnizaţia lunară pentru însoţitor, respectiv pensionarii de invaliditate gradul I care primesc indemnizaţia de însoţitor, în baza declaraţiei pe proprie răspundere din care reiese că se pot descurca singuri (fără însoţitor) pe perioada sejurului, ţinând cont și de faptul că bazele de tratament contractate funcţionează în regim hotelier, şi nu în regim de spitalizare.

       Biletele de tratament se eliberează personal titularului sau unei alte persoane desemnate prin procură autentificată la notarul public din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să îl ridice.

Distribuie informația
Alte știri