Noi cazuri de gripă în Bihor

Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică şi Control Boli Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Public a raportat alte cinci cazuri de gripă, depistate în intervalul 18-24 februarie.
Potrivit ultimelor informații, la începutul acestei săptămâni s-a primit confirmarea prezenței virusului si la o femeie de 50 ani, din Oradea, nevaccinată antigripal. Pacienta a fost internată la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Clinic Municipal ,,Dr. Gavril Curteanu”, unde a fost tratată antiviral. Starea ei este favorabilă si la cerere a fost externată.

La nivelul județului Bihor au fost confirmate, în sezonul 2018/2019, 22 cazuri de gripă. Doi dintre pacienții diagnosticați au decedat.

În ceea ce privește infecţiile acute respiratorii, evoluţia numărului îmbolnăvirilor se află în intervalul de valori specific sezonului. E imbucurator faptul că numărul cazurilor de pneumonie şi bronhopneumonie se află în scădere faţă de săptămâna precedenă, spune sefa DSP Bihor, Daniela Rahotă.

Distribuie informația
Alte știri