Noi delicte silvice în Bihor. O societate comercială din Sântandrei, bună de plată

Distribuie pentru prietenii tăi:

Vineri, 8 aprilie a.c., în urma unui control efectuat de polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol – Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Oradea la depozitul de material lemnos al unei societăți comerciale din comuna Sântandrei, județul Bihor, s-a constatat că societatea comercială respectivă deținea în stocurile faptice 8,27 metri cubi de cherestea de rășinoase, care nu se regăsea în stocurile scriptice.

De asemenea, s-a constatat că, în perioada 9 octombrie 2021 – 8 aprilie a.c., societatea comercială respectivă ar fi expediat 28,29 metri cubi de cherestea de rășinoase, fără proveniență legală.

În consecință, societatea comercială a fost sancționată contravențional conform prevederilor Legii nr.171/2010, cu amendă în valoare totală de 6.000 de lei.

Totodată, a fost dispusă confiscarea faptică a celor 8,27 metri cubi de cherestea de rășinoase , în valoare de 7.178 de lei şi confiscarea valorică a celor 28,29 metri cubi de cherestea de rășinoase, în valoare de 24.612 lei.

Vinzi sau cumperi? Ai oferte de angajare? Oradeaindirect.ro publică AICI anunțurile tale de mică publicitate. Pentru informații suplimentare, scrie-ne la adresa office@oradeaindirect.ro

Alte știri