Noi delicte silvice, sancţionate de poliţiştii bihoreni

Miercuri, 11noiembrie a.c., la ora 17.10, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliţiei oraşului Aleşd au depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, din comuna Popești, județul Bihor, în timp ce transporta cu o autoutilitară 3 metri cubi de lemne de foc, specia fag, fără a deţine aviz de însoţire a materialului lemnos.

Cel în cauză a fost sancţionat contravențional în conformitate cu prevederile Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos, în valoare de 507 lei, a fost confiscat şi predat în custodie la Ocolul Silvic Aleşd.

De asemenea, miercuri, 11noiembrie a.c., la ora 13.30, polițiștii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod au depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, din localitatea Boghiș, județul Sălaj, în timp ce transporta cu o autoutilitară 2,8 metri cubi de lemne de foc, speciile carpen și fag, în mod repetat, în baza aceluiași aviz de însoțire a transportului de material lemnos.

Materialul lemnos, în valoare de 385,91 de lei, a fost confiscat, iar cel în cauză a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor Legii nr.171/2010.

Tot miercuri, 11 noiembrie a.c., polițiștii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean au depistat în trafic un bărbat de 63 de ani, din localitatea Hălmașd, județul Sălaj, în timp ce transporta cu o autoutilitară 2,3 metri cubi de lemne de foc, speciile carpen și fag, în valoare de 396,52 de lei, în mod repetat, în baza aceluiași aviz de însoțire a transportului de material lemnos.

Materialul lemnos a fost confiscat, iar cel în cauză a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr.171/2010.

Distribuie informația
Alte știri