Noi delicte silvice, sancţionate prompt de poliţiştii bihoreni

Joi, 16 iunie a.c., în intervalul orar 07.00 – 13.00, polițiștii bihoreni au acționat pe raza Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod, pentru a preveni și combate delictele din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, pentru siguranța traficului rutier și pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică în rândul comunităților locale.

În cadrul acțiunii, în care au fost implicați 25 de polițiști de la Serviciul de Ordine Publică, de la Secția nr.1 de Poliție Rurală Borod, Secția nr.7 de Poliție Rurală Tileagd, de la Poliția orașului Aleșd, de Compartimentul Rutier Aleșd și de la Biroul Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, împreună cu jandarmi bihoreni și reprezentanți ai Gărzii Forestiere Oradea, au fost legitimate 107 persoane, au fost verificate 80 de autovehicule și au fost verificate 6 societăți comerciale.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, din care 25 la Codul Rutier, 3 potrivit prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, una potrivit prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, una la H.G. nr.301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, una la Legea nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice , valoarea totală a amenzilor fiind de 29.465 de lei.

Totodată au fost confiscați valoric 89,19 metri cubi metri de material lemnos de diferite specii, în valoare de 15.626,18 de lei.

Astfel, în urma controlului efectuat de polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol – Serviciul de Ordine Publică la un bărbat de 70 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, transportator profesionist, s-a constatat că, în perioada 16 decembrie 2021  – 15 iunie a.c., acesta ar fi transportat cu o autoutilitară 55,53 metri cubi de lemne de foc, de diferite specii, fără proveniență legală și ar fi descărcat materialul lemnos în alte locații decât cele prevăzute în avizul de însoțire în cazul a 33 de transporturi efectuate.

Cel în cauză a fost sancționat contravențional, conform prevederilor Legii nr.171/2010, cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

Totodată, a fost dispusă confiscarea valorică a celor 55,53 metri cubi de lemne de foc, de diferite specii, în valoare de 9.313 lei.

De asemenea, în urma controlului efectuat de polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol – Serviciul de Ordine Publică la un bărbat de 26 de ani, din comuna Bratca, județul Bihor, transportator profesionist, s-a constatat că, în perioada 16 decembrie 2021  – 15 iunie a.c., acesta ar fi transportat cu o autoutilitară 23,66 metri cubi de lemne de foc, de diferite specii, fără proveniență legală și ar fi descărcat materialul lemnos în alte locații decât cele prevăzute în avizul de însoțire în cazul a 9 transporturi efectuate.

Cel în cauză a fost sancționat contravențional, conform prevederilor Legii nr.171/2010, cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

Totodată, a fost dispusă confiscarea valorică a celor 23,66 metri cubi de lemne de foc, de diferite specii, în valoare de 4.093,18 lei.

Totodată, joi, 16 iunie a.c., în jurul orei 12.30, în localitatea bihoreană Remeți a fost depistat în trafic un bărbat de 52 de ani, din comuna Bulz, județul Bihor, în timp ce transporta cu o autoutilitară 10 metri cubi de lemn rotund, specia fag, fără aviz de însoțire. Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.000 de lei, conform prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos, în valoare de 2.220 de lei, a fost confiscat și predat în custodia Ocolului Silvic Remeți

Distribuie informația
Alte știri