Noi delicte silvice, sancţionate promt de poliţiştii bihoreni

arhiva

Miercuri, 12 mai a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Compartimentul Delicte Silvice și Compartimentul Sisteme de Securitate Private din cadrul Inpectoratului de Poliție Județean Bihor au acționat, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Oradea, pe linia prevenirii și combaterii delictelor din domeniul silvic și a respectării prevederilor legale privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

În cadrul acțiunii au fost legitimate 250 de persoane, controlate 153 de autovehicule, 10 societăți comerciale, verificate 35 de avize material lemnos, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate  39 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 15.210 lei, din care 3 au fost aplicate conform prevederilor Legii nr.171/2010privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, 3 la Legea nr.333/2003privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, 14 pentru nerespectarea prevederilor Codului Rutier, 13 la Legea nr.55/2020 pentru nerespectarea prevederilor privind portul măștii de protecție și 6 la Legea nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

De asemenea, au fost confiscați faptic 4,1 metri cubi de lemne de foc, transportați fără documente legale și, totodată, au fost confiscați valoric 69 de metri cubi de lemn rotund, expediați fără documente legale, în valoare totală de 9.776,5 lei.

Astfel, în urma controlului efectuat la o societate comercială cu sediul în localitatea Sitani, județul Bihor, s-a constatat că reprezentanții acesteia ar fi expediat, în perioada 13 – 22 ianuarie a.c., 69 de metri cubi de lemn rotund, specia fag, fără proveniență legală.

Agentul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei, iar materialul lemnos, în valoare de 9.108 lei, a fost confiscat valoric.

Distribuie informația
Alte știri