Noi detalii despre centura ocolitoare Săcueni

Stadiul fizic al lucrărilor pe Centura ocolitoare Săcueni a ajuns la un procent de execuție de 7.65%, anunță Instituția Prefectului Bihor într-un comunicat de presă. Potrivit documentului, în momentul de față se lucrează la următoarele elemente:

• Pasaj cale ferată (CF)
S-au finalizat lucrările de turnare a riglelor de peste cele două culee, iar grinzile prefabricate sunt în curs de livrare.

• Podețe
La km 4+400 cele două podețe sunt finalizate în proporție de 95%, iar la km 4+927 podețele sunt realizate în procent de 50%. Aceeași echipă lucrează în paralel la execuția bazinelor colectoare amplasate la diferite poziții kilometrice de pe toată lungimea lucrării. În momentul de față sunt în lucru bazinele de la pozițiile km 6+116.5 pe partea stângă, respectiv km 2+923 partea dreaptă.

• Rampe
La rampa 1 se execută primul strat al pernei de balast, între km 7+225 – 7+010, iar la rampa 2 se execută lucrări de excavație pentru punerea în operă a pernei de balast. Rolul pernei de balast este de a îmbunătăți capacitatea portantă a sistemului rutier, având și rol de rupere a capilarității.

• Dispozitive de scurgerea și colectare a apelor
În completarea celor enumerate mai sus, antreprenorul mai realizează în această perioadă și lucrări de drenuri, montare rigole de acostament și relocări de utilități apă-canal.

Lucrările sunt realizate de către Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj S.A., valoarea contractului de execuție fiind de 42,8 milioane lei (fără TVA).

Distribuie informația
Alte știri