Universitatea din Oradea a primit acreditare şi poate organiza admitere pentru studii universitare de doctorat în domeniile FARMACIE, respectiv TEOLOGIE pentru anul universitar 2018-2019. Domeniul Farmacie va funcționa în cadrul Școlii Doctorale de Științe Biomedicale, în timp ce domeniul Teologie va funcționa în cadrul Școlii Doctorale de Filologie.
Pe lângă cele două domenii noi de studii universitare de doctorat, viitorii doctoranzi pot opta pentru unul dintre celelalte 12 domenii: Filologie, Geografie, Istorie, Sociologie, Biologie și Medicină, Economie, Agronomie, Inginerie electrică, Inginerie energetică, Inginerie industrială, Inginerie și management.
Admiterea la studiile universitare de doctorat va avea loc în perioada 5 – 19 septembrie 2018. Candidații trebuie să parcurgă următoarele etape: susţinerea examenului de competenţă lingvistică, înscrierea candidatului prin depunerea dosarului de candidatură, participarea la colocviul de admitere, confirmarea locului obținut prin concurs.
Înscrierea pentru admitere la studiile universitare de doctorat se face la secretariatul Studiilor Universitare de Doctorat, Biblioteca nouă, etaj 4. Detalii privind organizarea admiterii la studiile universitare de doctorat se pot obține și accesând pagina web:https: //www.uoradea.ro/Studii+Doctorat.