Noua scenă turnantă a teatrului orădean prinde contur

Foto: crisana.ro

Noua scenă turnantă a teatrului orădean prinde contur. În aceste zile, muncitorii montează structura metalică circulară, ale cărei elemente au ajuns la Oradea la începutul lunii.

Sistemele de control au fost deja introduse în stâlpul de susținere central, iar motoarele care vor opera partea turnantă a scenei vor fi amplasate în aceste zile. După finalizarea structurii, urmează procesul îndelungat al montării pardoselii scenei. Paralel cu asamblarea structurii de susținere, se realizează mecanizarea ștăngilor. Sistemul de control al motoarelor este deja montat, iar întregul ansamblu va fi funcțional până în 25 noiembrie.
Din acest motiv, evenimentul festiv în cadrul căruia cele două teatre orădene vor inaugura, împreună, noua scenă va avea loc în cursul lunii decembrie.

Lucrările efectuate pentru a moderniza tehnica de scenă sunt finanțate, în baza proiectului „Incubator cultural transfrontalier româno – maghiar pentru arta spectacolului”, prin programul Interreg V – A România – Ungaria. În total, proiectul are alocată suma de 7.495.587 euro, din care, în calitate de partener, Teatrului Szigligeti îi revine 1.029.546 euro.

Distribuie informația
Alte știri