Noua șosea de 20 de kilometri care va ocoli Oradea a fost votată de consilierii municipali

Consiliul Local a aprobat în şedinţa de luni, 25 octombrie, proiectul de hotărâre privind încheierea acord de parteneriat între Consiliul Judeţean Bihor şi Municipiul Oradea, în scopul constituirii unei Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitară pentru implementarea proiectului „Inelul rutier metropolitan Oradea, în cadrul Programului naţional de investiţii Anghel Saligny”.

Inel rutier metropolitan va avea o lungime de cca 20 km, fiind un drum judeţean cu două benzi. Rețeaua rutieră va pleca de la aproximativ 10 km de Oradea, respectiv de la intrarea în Oșorhei dinspre Cluj-Napoca, apoi va ajunge ocolind Alparea la intrarea în stațiunea Băile Felix dinspre Beiuș, în zona benzinăriei USA Oil. Drumul DN76 va fi traversat în zona respectivă cu un viaduct înspre Cordău. În continuare, acest inel metropolitan va merge spre comuna Nojorid, ocolind satul Apateu și făcând joncțiune cu drumul național spre Arad și cu viitorul drum expres Oradea-Arad, pe teritoriul comunei Nojorid.

„Cred că acest drum, când va fi realizat, va lua foarte mult din traficul de pe centura Oradiei, descongestionând circulaţia din oraş de o parte din traficul care îl tranzitează în acest moment”, a spus primarul Florin Birta. „În perspectiva de dezvoltare a oraşului nostru şi în perspectiva de extindere a oraşului şi a zonei metropolitane, cred că acest drum se va dovedi de o mare utilitate. Mulţumesc Consiliului Judeţean pentru această asociere, fără de care acest drum nu putea fi realizat”, a mai precizat edilul.

Finanțarea drumului va fi asigurată din cotele ce revin Consiliului Județean Bihor prin Programul naţional de investiţii „Anghel Saligny”, respectiv suma 140 milioane lei, la care se adaugă cea rezervată Municipiului Oradea, de 43 de milioane lei.

Distribuie informația
Alte știri